Cookies ne ajuta la livrarea serviciului. Folosind serviciul nostru, consemnati la utilizarea cookies-urilor. Mai multe

Semnificatia visului: PLANTE

faptul că plantele şi animalele apar adesea în visele noastre este de înţeles, deoarece ele sunt o componentă esenţială a vieţii. Noi ne ocupăm de ele cu mai mult sau mai puţin interes. Unii tălmăcitori de vise consideră că animalele simbolizează instinctele noastre, iar planetele reprezinta latura spirituală. Ei motivează acest, lucru prin faptul că omul, cu instinctele sale, se apropie mai mult de animale decât, de esteticul plantelor care, ca simboluri, pot spune foarte multe, dacă ne gândim numai la rădăcina lor bine înfiptă în pământ. Interpretarea plantelor, de către unii psihanalişti, din punct de vedere sexual este justificată, dacă avem în vedere culoarea sau forma acestora, asemănătoare cu un potir care se deschide.

Vise similare:

Ce inseamna sa visezi PLANTE PERENE

1 în vis, plantele perene pot indicanevoia de vitalitate si prospetime,de tinerete si de vigoare, iar uneori,si de purificare.2 O plimbare printr-o padure deconifere indica nevoia de calm side liniste.3 întrucât pot supravietui în oriceconditii, plantele perene simbo-lizeaza viata vesnica.

Ce inseamna sa visezi Despre pomi şi plante

În ceea ce priveşte pomii şi plantele, am făcut o expunere minu­ţioasă, specie cu specie, în capitolul despre agricultură, în cartea a doua. Aminteşte-ţi totuşi că pomii au aceeaşi sempificaţie ca şi fructele lor şi zeii cărora fiecare dintre ei le este închinat. In general, toţi... (afla mai multe)

Ce inseamna sa visezi PLANTE(vezi ti Buruieni)

1 Datorita procesului natural decrestere si descompunere al plante-lor, acestea simbolizeaza schimba-rea progresiva. Imaginea plantelorcultivate 'sugereaza ca ar trebui saacordam atentie capacitatii noas-tre de a ne cultiva potentialul.Plantele care sunt pe moarte arataca am... (afla mai multe)

Ce inseamna sa visezi Arbori şi plante

Voi trata acum despre arbori şi plante. Măslinul semnifică femeie, atletism, putere şi libertate - de aceea, e de bine să-I vezi înflorit, solid fixat în pămînt şi purtînd rod copt şi frumos în anotimpul potrivit. Măslinii văzuţi în perioada culesului sînt de bine în general, dar... (afla mai multe)

Ce inseamna sa visezi ANIMALE

l Prezent;! animalelor sugerează,de obicei, o latură a personalitățiinoastie pe >: are nu o putem percepepe deplin decât la un nivel instinc-tiv. Când in vis apar animale, aces-tea reproirită, de obicei, un aspectal peisonabtății care nu poate fiînțeles pe deplin decât la nivel... (afla mai multe)

Ce inseamna sa visezi ANIMALE

În general, animalele simbolizează cea mai instinctivă parte a noastră. Animalitatea aceasta ne leagă de fraţii noştri patrupezi. Studierea comportamentului lor ne ajută deseori să ne înţelegem unele reacţii. Omul nu poate evolua dacă-şi ignoră componenta animală. Refularea ei,... (afla mai multe)