Locuinţă grandioasă, palatul are acelaşi simbolism ca şi casa ("forul interior"), adăugând însă unele nuanţe foarte interesante. Dacă palatul din vis vi se arată ca un loc misterios şi fermecat, reamintind pe cel din basme, sunteţi invitat să plecaţi în căutarea personalităţii... (afla mai multe)
Visul acesta are multe explicaţii. De exemplu, dacă cea care visează se va visa moartă, nu înseamnă că va muri, ci va avea parte de fericire. Se zice că şi dacă visezi mort în casă, în acea casă va fi bucurie, va fi fericire. Tradiţia reţine şi situaţii în care cel care s-a... (afla mai multe)
Chiar şi în societăţile indo-europene, cu mult înainte de dogma Trinităţii, cifra trei era încărcată de mister, considerată sacră, ca primul număr perfect. EI este simbolul armoniei, desăvârşirii, totalităţii. Cel ce visează trebuie să ştie acest lucru ca să înţeleagă de ce... (afla mai multe)
Este comparată cu un stâlp sau o coloană, într-atât evocă soliditatea, stabilitatea, forţa, rezistenţa. Din anatomie aflăm că ea cuprinde 11 muşchi. Dar cred că visul procedează la fel ca mitul grecesc care desemna coapsa lui Jupiter pentru a sugera gestaţia în uter. Zeus a smuls... (afla mai multe)
Interpretarea depinde de tipul covorului vizualizat. Covorul trebuie privit mai întâi ca o tesătură deasă care acoperă solul: imaginea implică deci ideea de protecţie. Simtiţi nevoia să fiţi apărat sau să ascundeţi ceva (în propriii ochi sau ai celorlalţi). Covorul mai poate fi... (afla mai multe)
Unii văd o superbă imagine falică; în ceea ce mă priveşte, am întâlnit-o mai degrabă ca un simbol al închisorii. Ca să fim cinstiţi, o interpretare nu o împiedică pe cealaltă. Nu erau închise într-un donjon femeile vinovate de adulter? Sau bărbaţii care îndrăzniseră a-i face... (afla mai multe)
Cineva vă arată drumul, este un semn bun! Nu mergeti singur, nu riscaţi să vă rătăciţi sau să disperaţi ... În general, ghidul apare sub trăsăturile unui personaj, bărbat sau femeie (în funcţie de sexul celui care visează), dar nu e imposibil nici faptul ca acesta din urmă să... (afla mai multe)
element de context ce vizează parteneriate importante, situatii ce necesita comunicare şi cooperare, evenimente familiale, situatii inevitabile, nevoia unui sprijin, a unui sfat; interpretarea acestui simbol tine de relatia avuta cu fratele aparut în vis: în cazul unor relatii... (afla mai multe)
angajamente, promisiuni ce trebuie respectate, loialitate, fidelitate; dorinta de perfectiune, sentimentul de repetabilitate, incheierea unui ciclu sau a unei etape şi inceperea alteia, similara; sentiment de împlinire; dorinta de a face lucruri complete, duse la bun sfarsit;... (afla mai multe)
Se zice că părul văzut în vis are semnificaţii adânci pentru cele ce se vor petrece în viaţa reală. Ciudat este că explicaţiile date viselor în care apare părul sunt total diferite în tradiţiile româneşti persane, egiptene, anglo-saxone. Singura explicaţie asemănătoare este cea... (afla mai multe)
Indiferent de cine păzeşte (femeie sau bărbat), paznicul supraveghează, veghează, apără, împiedică sau permite. Aşadar el simbolizează o autoritate care vă influenţează comportamentul. Iar cine spune "supraveghează" Iasă să se înţeleagă un sentiment de vină ... Cred că termenul... (afla mai multe)
Această cavitate naturală oferă acelaşi simbolism ca şi GROTA sau CRIPTA. Visele cu peşteri sunt frecvente: în secretul nopţilor noastre ne aventurăm cu plăcere în aceste locuri misterioase. În numeroase civilizaţii, ea este un loc magic unde se derulează iniţierile. În vis, ea... (afla mai multe)