Cookies ne ajuta la livrarea serviciului. Folosind serviciul nostru, consemnati la utilizarea cookies-urilor. Mai multe

Semnificatia visului: Astrele

Dacă Astrele se văd toate deopotrivă strălucitoare şi pure, sînt de bme ŞI pentru calator, ŞI pentru alte activităti, si pentru lucrurile ce se fac în taina: căci nu au aceeaşi semnificaţie ca Soarele şi Luna;
de fapt, ele sunt vizibile in absenţa acestora - în schimb, în prezenta lor sau sînt total invizibile, sau apar într-un mod mai întunecat. Luînd fiecare Astru separat, dacă nu vrem să greşim tălmăcirea trebuie făcută după culoare, după mărime, mişcare sau duuă pozitia ce rezultă din mişcare. Acest punct se va putea trata însă mai limpede dacă ne vom folosi, în principal, de ştiinţa astronomiei. Pe de altă parte, în cazul fiecărui Astru, împlinirile depind şi de forţa ce-i este proprie. De pildă, Astrele-cauză-a-timpului-rău sînt semn de descurajare, pericole şi frămîntări, iar Astrele-cauză-a-timpului-frumos - de izbîndă, prosperitate şi cîştig. Cele care sînt cauză a schimbării anotimp ului, dacă e solstiţiu de vară, înseamnă schimbare spre mai bine;
dacă e solstiţiu de iarnă - schimbare spre mai rău. În plus, unele Astre fac ca împlinirile viselor să fie asemănătoare şi miturilor care se referă la ele. Ar fi însă prea mult să tratăm despre fiecare - de altminteri, asta face parte din ceea ce, privitor la ele, e cunoscut de toată lumea, cel puţin de cei nu lipsiţi de cultură. Dacă Astrele lipsesc de pe Cer, asta anunţă celor bogaţi mare sărăcie şi lipsă de resurse: căci Cerul desemnează casa celui care are viziunea onirică, iar Astrele - posesiunile şi persoanele din casă;
celor săraci le vesteşte moarte. Un asemenea vis ar putea fi de bine numai pentru cei care vor să facă un mare rău: îl vor face, chiar dacă ceea ce întreprind este dificil. Am auzit spunîndu-se cuiva că cineva visase că Astrele lipseau de pe cer, şi a chelit: căci între Cer şi lumea întreagă este aceeaşi înlănţuire ca între cap şi trup, iar între Astre şi Cer există aceeaşi legătură ca între părul de pe cap şi cap. Nici dacă Astrele cad pe Pămînt nu e de bine: prezice moartea multora - a unor oameni remarcabili dacă sînt Astre mari, a unor oameni slabi şi necunoscuţi dacă sînt Astre mici şi neclare;
nici să visezi că se fură Astre nu e de bine: într-adevăr, cel mai adesea, după acest vis, cei care l-au avut au devenit hoţi de temple;
tocmai de aceea, de altminteri, n-au scăpat (privirilor), ci au fost prinşi asupra faptului: şi-au realizat, fără îndoială, planurile fiindcă au pus stăpînire chiar pe Astre, dar au fost prinşi asupra faptului pentru că încercaseră lucruri mai presus de puterile unui om. După cum nu e de bine pentru nimeni nici să viseze că mănîncă Astre, afară doar de ghicitori şi de cei ce scrutează fenomenele cereşti: pentru aceştia înseamnă procurarea de resurse materiale şi dobîndirea multor bunuri - dar pentru toţi ceilalţi prezice moarte. E de rău şi să vezi Astrele sub propriul acoperiş: căci asta înseamnă fie că, devenită pustie, casa şi-a pierdut acoperişul, aşa încît Astrele să poată apărea în interior, fie că moare stăpînul casei. Parheliile, [meteorii numiţi] Grinzile mici, Luceafărul, ceea ce numim Comete şi Astre-cu-barbă semnifică aceleaşi împliniri ca şi cele pe care le prezic de obicei Astrele văzute deasupra aerului.

Vise similare:

Ce inseamna sa visezi Despre ierarhia zeilor "vizibili"

Dintre zeii vizibili, nici unul nu e folositor vreunuia dintre săraci, iar cei mai importanţi şi mai presus în rang şi demnitate sînt mai de folos oamenilor cu greutate, decît celor de jos. Dacă Soarele e văzut în acelaşi timp cu astrele e defavorabil şi rău, doar dacă nu... (afla mai multe)

Ce inseamna sa visezi Persoane demne de încredere

Printre persoanele demne de crezare pe care trebuie să le credem şi să le ascultăm dacă spun ceva eu îi numesc, în primul rînd, pe zei: căci minciuna le e străină. Apoi, pe preoţi: căci primesc de la oameni aceleaşi onoruri ca şi zeii. Apoi, regii şi magistraţii: căci "cel ce are... (afla mai multe)

Ce inseamna sa visezi Despre zei Despre cultul zeilor

Dintre zei, unii sînt percepuţi cu ajutorul intelectului, alţii prin simţuri: percepuţi prin intelect sînt cei mai numeroşi, puţini fiind sesizabili. Urmarea prezentării o va arăta şi mai exact. Spunem, pe de altă parte, că dintre zei, unii sînt olimpieni - noi îi numim eteraţi... (afla mai multe)

Ce inseamna sa visezi Despre obiceiurile omeneşti

În afară de aceasta, să începi prin a cîntări obiceiurile celui care are visul respectiv, adică să te lămureşti în privinţa lor. Iar dacă nu ai siguranţă în acest sens, amînă pentru moment şi lămureşte-te apoi în ceea ce-l priveşte de la un altul, ca să nu dai greş. Cineva a... (afla mai multe)

Ce inseamna sa visezi Despre cele ce se împlinesc în mod diferit, după mulţime sau mărime

Încă ceva. Multe vise se împlinesc în funcţie de număr şi multe altele, iarăşi, în funcţie de mărime. După număr, ca în cazul cepelor. Dacă cineva visează, bolnav fiind, că mănîncă ceapă, atunci, dacă e multă, se va însănătosi, dar va fi în doliu după cineva; dacă e puţină, va... (afla mai multe)

Ce inseamna sa visezi Despre cele ce se spun în vis şi care se întîmplă

Dacă cineva îi spune altuia un lucru care nu e de competenţa profesiunii sale, împlinirea se face chiar pentru acest individ; dacă spune ceva care este de competenţa profesiunii sale, împlinirea se face pentru celălalt, niciodată pentru persoana celui care vorbeşte. La fel cum,... (afla mai multe)