Cookies ne ajuta la livrarea serviciului. Folosind serviciul nostru, consemnati la utilizarea cookies-urilor. Mai multe

Semnificatia visului: ŞAPTE

Număr al perfecţiunii desăvârşite, cifră sacră în numeroase tradiţii (sumerieni, greci, evrei, hinduşi etc.), şapte exprimă o totalitate, o plenitudine în dinamismul vieţii. Se ascunde ceva misterios în ea, ceea ce o face diferită de celelalte cifre. Aşadar, când este vizualizată în vis, ea nu a apărut din întâmplare ... Cifra 7 marchează încheierea unui ciclu, sfârşitul unei perioade şi începutul alteia. Şapte săruturi "
Într-o cameră sunt şapte persoane aliniate în ordine crescătoare. Trebuie să le sărut pe obraji pe toate acestea. Este şi o doamnă cu părul negru lung;
când o îmbrăţişez, în loc să mă sărute, mă gâdilă."
E vorba de un vis copilăresc pe care cea în cauză l-a avut în mod regulat cât a fost micuţă şi care a încetat cam pe la vârsta de 13 ani. În doamna cu părul negru şi lung, ea a sfârşit prin a o recunoaşte pe bunica sa când era tânără. Cifra 7 subliniază impresia de fericire deplină, de inocenţă infantilă, iar ciclul s-a încheiat în preajma adolescenţei.

Vise similare:

Ce inseamna sa visezi ŞAPTE

conform unei străvechi doctiine ezoterice, cifra şapte are cea mai mare putere, magică. Ea simbolizează încheierea unei activităţi (a şaptea zi a creaţiei), dar şi minunata transformare a ego-ului. Această cifră indică faptul că aţi dori să vă stăpâniţi mal bine lucrurile,... (afla mai multe)

Ce inseamna sa visezi HEPTAGON

Se raporteaza la cifra sapte şi este purtator de noroc.

Ce inseamna sa visezi SAPTE

Cifra sapte ete sacra in toate traditiile. Reprezinta un ciclu complet si dynamic. Exprima globalitatea, echilibrul perfect, implinirea. Toate textele religioase (Biblia, Coranul, Vedele, Cartea Mortilor, Cartea Transformarilor) ii rezerva un loc privilegiat. Motivul pentru care... (afla mai multe)

Ce inseamna sa visezi SFESNIC

Simbolizează dragostea. Cu trei brate, reprezinta o legatura fericita, dar de scurta durata. Cu cinci sau sapte brate, dezvaluie fericirea, reusita în iubire.

Ce inseamna sa visezi Despre cele care, văzute în vis, se împlinesc în realitate

Tot ce este urmare naturală a unor lucruri văzute în vis se împlinesc şi în realitate. Mai cu seamă faptul de a fi adulter pricinuieşte celui ce are visul respectiv duşmănie între el şi soţul femeii seduse: este, într-adevăr, o urmare firească si normală ca bărbatul adulter să... (afla mai multe)

Ce inseamna sa visezi A căra pe cineva din Hades şi, în general, a căra

A-l căra în spinare pe unul dintre demonii din infern, pe însuşi Pluton, Cerberul sau pe oricare altul dintre locuitorii Hadesului înseamnă, dacă cine are un astfel de vis este un răufăcător, că-şi poartă crucea: căci crucea are asemănare cu moartea, iar cel care trebuie să fie... (afla mai multe)