Cookies ne ajuta la livrarea serviciului. Folosind serviciul nostru, consemnati la utilizarea cookies-urilor. Mai multe

Semnificatia visului: HALUCINAŢII

1 Atunci când suntem cufundațiîn starea de vis, există o anumitătrăsătură halucinatorie în fiecareimagine care ni se prezintă. Deobicei, acceptăm aceste experiențeca fiind reale, iar în starea de veghenu ne mai preocupă. Scenele dinvis se pot succeda rapid, figurilepersonajelor se pot schimba, neputem chiar afla într-o anumităsituație pentru ca doar după câtevasecunde să realizăm că, de fapt, neaflăm într-o cu totul alta. Astfel defapte sunt acceptabile în spațiuloniric și numai după ce ne trezimșt ne. analizații visul, ne dăm seamade ciudățenia acestuia. Pe par-cursul desfășurării visului, situațiilecare alcătuiesc decorul acestuiapot împrumuta calitățile sau atri-butele altor obiecte sau ale altoremoții. Visele își pot crea o reali-tate proprie, în care se manifestăneașteptatul, adică toate acele lu-cruri care în viata reală ar fi com-plet lipsite de logică și nerealiste. înlumea visului, trebuie să fim atențila tot ceea ce se întâmplă. Nu pri-vim lucrurile cu amuzament, ci purși simplu observăm cum se petrecele. Până și acțiunile noastre potfi atinse de stranietate, până în-tr-acolo încât să experimentăm învis lucruri pe caic nu le-am faceniciodată în viața reală. Eliberațidin strânsoarea raționalului și a. lo-gicii, care ne guvernează existențacotidiană, putem exprima în-tr-o formă nouă și total diferităabilitățile și aptitudinile noastre,felul de a gândi și chiar elementedin trecutul nostru. Se întâmplă caadeseori să visăm că facem în tre-cut lucruri, pe care nu le-am făcutniciodată la vremea respectivă, saune putem pregăti să întreprindemacțiuni viitoare, pe care, din nou,nu tie-ani aștepta vreodată să le du-cem la bun sfârșit.hamuri2 în plan psihologic, dându-iminții libertatea de a hoinări dupăbunu-i plac, permitem de fapt caamintiri, imagini și gânduri as-cunse să iasă la suprafață într-omanieră care să ne permită să leînfruntăm și să. le acceptăm, cândîn viața reală probabil că nu am ficapabili de a face acest lucru. Neconstruim, mai degrabă, o reali-tate compatibilă cu acțiunea decâtsă întreprindem o acțiune care săcorespundă cu realitatea. De exem-plu, un copil abuzat poate înlocuirespectiva, amintire cu o reacție pecare o găsește mai ușor de acceptat,ncpermițând ca realitatea unui ast-fel de abuz să răzbească la suprafațăpână. în momentul în care el nu seva simți în stare să îi facă față.3 Nălucirile de care avem parte înlumea viselor pot fi și mesaje di-recte din partea subconștientului.

Vise similare:

Ce inseamna sa visezi BETIE

Betia reprezinta : in aspectul sau pozitiv, revelatia spirituala, entuziasmul, fervoarea credintei ; din acest punct de vedere, ea este folosita in scopuri initiatice si poate intervene in vis ca un sfat adresta celui ce viseaza de a se dechide spre o noua dimensiune a fiintei,... (afla mai multe)

Ce inseamna sa visezi Despre cele ce se împlinesc în mod diferit, după mulţime sau mărime

Încă ceva. Multe vise se împlinesc în funcţie de număr şi multe altele, iarăşi, în funcţie de mărime. După număr, ca în cazul cepelor. Dacă cineva visează, bolnav fiind, că mănîncă ceapă, atunci, dacă e multă, se va însănătosi, dar va fi în doliu după cineva; dacă e puţină, va... (afla mai multe)

Ce inseamna sa visezi Despre cele care, văzute în vis, se împlinesc în realitate

Tot ce este urmare naturală a unor lucruri văzute în vis se împlinesc şi în realitate. Mai cu seamă faptul de a fi adulter pricinuieşte celui ce are visul respectiv duşmănie între el şi soţul femeii seduse: este, într-adevăr, o urmare firească si normală ca bărbatul adulter să... (afla mai multe)