Cookies ne ajuta la livrarea serviciului. Folosind serviciul nostru, consemnati la utilizarea cookies-urilor. Mai multe

Semnificatia visului: Dansul

Să visezi că se dansează la tine acasă, aflîndu-se acolo doar cei ai casei şi fără ca vreun străin să fie de faţă şi să vă privească, este de bine pentru toţi, în egală măsură. Dar şi să-ţi vezi dansînd soţia, copiii sau pe cineva dintre rude e de bine: căci dovedeşte o mare bucurie de viaţă şi belşug, pentru că oamenii nu dansează înainte de a plăti, în primul rînd, stomacului dările ca unui stăpîn necruţător şi crud: apoi însă, dansează şi-şi dezmorţesc membrele. În schimb, pentru cineva bolnav, bărbat ori femeie, e de rău: din cauza mişcării ample din timpul dansului, prezice că-şi va ieşi din minţi şi va delira. E de rău şi pentru cine are în casa lui un bolnav. Căci dansatorul, prin emoţiile şi gesturile lui, seamănă cu un om ce şi-a pierdut mintea. Nu e de bine pentru nimeni - nici pentru cineva sănătos, nici pentru un bolnav - să viseze că dansează de faţă cu străini, mulţi sau puţini, ori că-i vede pe unul dintre ai săi dansînd astfel: celui care-l vede pe un altul dansînd îi va muri cineva în casă, iar cel care a dansat va face lucruri cu totul necuviincioase. Să vezi un copil dansînd arată că acesta a devenit surd şi mut deodată, astfel încît lucrurile pe care vrea să le transmită le face cunoscute doar prin mişcările capului. Să viseze că dansează la teatru cu chipul mascat şi în alte veşminte şi că e vestit şi lăudat înseamnă, pentru sărac, bogăţie, dar nu pînă la o vîrstă înaintată: căci, fără îndoială, dansatorul imită personaje regeşti şi are un alai mare de slujitori, dar după spectacol rămîne singur. Pentru bogat, asta prezice tulburări sau procese <
foarte multe>
, din pricina complexităţii intrigilor din piese. Pentru femeie, fie că este bogată sau săracă, s-a observat că nu e de bine: căci femeile se dedau la multe lucruri lipsite de cuviinţă, care le atrag defăimarea. Indiferent de modul şi locul în care dansează un sclav, el va primi multe lovituri;
iar omul aflat pe mare ori va suporta un naufragiu, ori, doar el căzut de la bord, va înota;
de fapt, sclavul - sub lovituri - şi cel de-al ,doilea - prin înot - vor avea, şi unul, şi celălalt, trupul în mişcare. In schimb, pentru omul în lanţuri e de bine să danseze: va fi, într-adevăr, eliberat, din cauza mlădierii mişcării şi agilităţii specifice dansului. Dacă cineva, dansînd, face sărituri în aer, va cădea într-o stare de teamă şi spaimă;
iar dacă e răufăcător, va fi crucificat, din cauza înălţimii crucii şi întinderii braţelor. A dansa pyrrhic are aceeaşi semnificaţie cu a dansa. Să jongleze cu cercuri, să se învîrtă cu pumnale sau să se rostogolească, pentru cei ce fac asta de obicei nu e de rău;
dar pentru toţi ceilalţi prevesteşte că vor fi în cel mai mare pericol. Aceeaşi prezicere dacă e văzut în vis un dansator pe frînghie. Actorii de mim şi toţi măscăricii înseamnă înşelătorii şi uneltiri. <
Dar să faci acelaşi lucru, să stîrneşti rîsul, să joci mim înseamnă să te prefaci şi să-i înşeli pe alţii.>
Să viseze că interpretează corect şi cu voce plăcută cîntece e de bine pentru cîntăreţi, muzicanţi şi, în general, pentru toţi;
dar să cînte prost şi fără voce e semn de nereuşită şi de sărăcie. De fiecare dată cînd se ţine bine minte ceea ce se cîntă, visul trebuie tălmăcit după felul cîntecelor. Să cînţi cînd mergi pe drum e de bine, mai ales dacă păşeşti în spatele unui animal înjugat;
dar să cînţi în baie nu e de bine: una înseamnă că trăieşti cum se cuvine şi cu voioşie, cealaltă - că te foloseşti de o vorbire neclară;
mulţi chiar au fost condamnaţi la lanţuri. Să repete cîntece în agora sau la drumul mare înseamnă, pentru bogat, fapte necuviincioase şi batjocură, iar pentru sărac, nebunie.

Vise similare:

Ce inseamna sa visezi DANS

1 Dansul a simbolizat dititot-deauna atât libertatea, cât și alteacțiuni sau manifestați asociatesupraviețuirii. Dansul semnifică învis un sentiment de fericire, de ar-monizare cu lucrurile și ființele cene înconjoară și chiar posibilitateade a deveni mai apropiați de parte-nerul... (afla mai multe)

Ce inseamna sa visezi DANS, (A) DANSA

Mai mult decat o arta, dansul are, in plan simbolic, o functie spirituala de schimb intre om si fortele cosmice sau divine. In toate culturile, dansul este un act sacru care simbolizeaza uniunea primordiala intre elementele creatiei. El constituie, prin urmare, un semn fericit in... (afla mai multe)

Ce inseamna sa visezi MUZICA(vezi si Orchestra)

1 Muzica reprezinta o forma deexprimare a. sinelui si a felului încare vedem, viata, în vis, muzicasugereaza ca dispunem de polen-ul de a face aceasta asociere,egali masura, muzica poate re-prezenta o experienta senzuala sisenzoriala.2 Muzica sacra, de exemplu incan-tatiile,... (afla mai multe)

Ce inseamna sa visezi Teatru (tragedie, comedie, poezie lirica)

A juca tragedie sau a tine in maini opere tragice ori roluri de trage­die, a asculta tragedii sau a declama iambi de tragedie, daca se tin bine minte cuvintele, atunci implinirea viselor se potriveste continutului versurilor; daca se tin minte in mod gresit, se prevestesc... (afla mai multe)

Ce inseamna sa visezi Dacă e posibil să ai vise bune şi rele în acelaşi timp

Celor care întreabă dacă e cu putinţă, în legătură cu aceeaşi împrejurare, să ai vise şi bune, şi rele, şi care caută să ştie în care dintre ele trebuie să creadă, şi dacă unele le anulează pe celelalte sau le confirmă, le vei putea răspunde că nu numai în legătură cu aceeaşi... (afla mai multe)

Ce inseamna sa visezi A căra pe cineva din Hades şi, în general, a căra

A-l căra în spinare pe unul dintre demonii din infern, pe însuşi Pluton, Cerberul sau pe oricare altul dintre locuitorii Hadesului înseamnă, dacă cine are un astfel de vis este un răufăcător, că-şi poartă crucea: căci crucea are asemănare cu moartea, iar cel care trebuie să fie... (afla mai multe)