În mod tradiţional, ea simbolizează refugiul, mai ales în basme. Copiii, amatori să ridice colibe, ştiu foarte bine că ele permit imaginarului să transforme realitatea. Persoana care are un astfel de vis trebuie să se retragă un timp din agitaţia exterioară pentru a intra în contact cu lumea sa interioară. Ocazional, coliba mai poate semnifica sărăcia, mizeria, viaţa modestă sau precară (de exemplu secătuirea energetică sau spirituală a persoanei în cauză).
Acest vis nu este bun pentru femeia măritată, poate însemna tot ce e mai rău, adică pierderea soţului, văduvie.
cinste în sărăcie, viaţă modestă;- având- linişte sufletească, te-ai liniştit;- construind- vei ajunge om înstărit;- cu copii- fericire modestă, dar statornică;- fără fum- rămâi văduv;- îngropată în avalanşă- nemulţumire în familie;- singuratică- vei rămâne singur.
semn bun daca te visezi locuind intr-o coliba, nu e semn bun daca te visezi parasind-o, nemultumit;
prevestire de văduvie.
Orice schimbare în mai bine este folositoare pentru bogaţi, chiar dacă e vorba de preschimbare într-un zeu, cu condiţia să nu lipsească nimic din atributele zeului. Bunăoară, cineva a visat că devenise Helios şi că traversa piaţa împodobit cu unsprezece raze. A fost numit strateg... (afla mai multe)
Tot ce este urmare naturală a unor lucruri văzute în vis se împlinesc şi în realitate. Mai cu seamă faptul de a fi adulter pricinuieşte celui ce are visul respectiv duşmănie între el şi soţul femeii seduse: este, într-adevăr, o urmare firească si normală ca bărbatul adulter să... (afla mai multe)