LUNA
Chiar dacă toate dicţionarele de simboluri evocă pe larg luna Uacques de la Rocheterie, de exemplu, în Symbologie des reves, îi consacră patru pagini), apariţia ei în visele care mi-au fost adresate, nu este deloc frecventă. În general, ea simbolizează sfera feminină, tot ceea ce atinge creativitatea, fecunditatea, fertilitatea, regenerarea (nimeni nu ignoră rolul ei în menstruatie, sarcină şi naştere, ca şi în cel al mareelor şi ploilor). Ea evocă deci receptivitatea conştientă, în timp ce pandantul ei, celălalt actor al acestui "cuplu" lună - soare, va evoca activitatea. Un vis în care astrul nopţii apare dominant ne obligă să ne analizăm, să conştientizăm această sferă feminină, felul în care întâmpinăm viaţa, melancolia, nostalgia, fericirea şi dragostea "sub clar de lună."
Naşterea sub clar de lună
"Mă nasc într-un luminiş. Este lună plină. Mama, pe tocuri, cu spatele gol şi părul negru până la şale se piaptănă." Un vis de naştere, de un nou început pentru acest bărbat care este dispus de acum înainte să se îngrijească de latura feminină, după cum arată imaginea lunii. EI şi-a conştientizat capacităţile receptive, printre care intuiţia care îl fac, după cum ne asigură, mai deschis, mai "fecund" şi mai creativ.