LUMINA
Simbolismul este simplu: cunoaşterea, discernământul, rezolvarea inteligenţă a evenimentelor vieţii. Subiectul este invitat să înţeleagă mai bine o situaţie sau un comportament. EI simte nevoia de a fi luminat.
lumina serveşte de asemenea drept călăuză şi este frecvent cazul când, în scenariul visului, persoana care visează se încăpătânează să meargă spre această lumină, chiar şi când ea este doar o licărire (mai plăpândă, mai slabă). Căci, evident, există lumini de diferite intensităţi şi trebuie să ţinem seama de acest amănunt în interpretare.
O lumină vie şi atrăgătoare
"Vreau din tot sufletul să ajung în vârful unei scări, unde mă atrage în mod irezistibil o lumină deosebit de vie. Percep chiar în interiorul acestei lumini nişte personaje şi un peisaj paradisiac. Deodată, corpul meu se înţepeneşte şi eram gata să pătrund în lumină, când nişte indivizi urâţi şi grosolani au considerat că sunt o vrăjitoare. Atunci nişte fiinţe de lumină mi-au întins mâna ca să mă salveze. " Acest vis ne duce cu gândul la cei întorşi din moartea clinică, cei care au trăit o experienţă a morţii iminente (NDE, Near Death Experience). Mai multe elemente subliniază acest lucru: lumina, ieşirea din corp şi intrarea într-o lume paradisiacă contrariată de o bătălie între bine şi rău. Persoana care a avut acest vis initiatic este "îndrumată" pe trecerea dinspre viată către moarte. Ea a recunoscut, dealtfel că nu se mai teme de moarte, de când a avut acest vis.
Pană de lumină
"Sunt în apartamentul meu şi lumina nu funcţionează. Întrerupătoarele sunt oprite, prizele astupate, becurile arse etc." Orice problemă de luminare, lampă care nu se aprinde sau pană de electricitate, indică lipsa de clarviziune a subiectului privind propriul comportament, incapacitatea de "a vedea clar", de a discerne corect. Femeia de 62 de ani este pensionară şi nu mai ştie cum să-şi administreze viaţa, ea este singură, munca era unicul ei interes şi de acum înainte se plictiseşte cumplit.