Dictionar de vise, Semnificatia viselor, interpretare vise

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Ajutor
Pagina principala | Blog | Contact

LABIRINT

Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Legendarul labirint din Creta a fost construit de un arhitect genial, Dedai, pentru a închide în el un monstru, Minotaurul. Tezeu, ghidat de firul Ariadnei, este eroul care a ucis Minotaurul, anulând astfel teribila pretenţie a regelui care impunea sacrificiul uman pentru hrănirea monstrului. Monarhul l-a pedepsit pe arhitect întemniţându-I în labirint împreună cu fiul său, Icar. Amândoi au evadat pe calea aerului. De atunci, termenul "dedai", sinonim cu "labirint" a semnificat orice situaţie încâlcită, confuză, ce pare fără ieşire. În vis imaginea apare destul de des, personal am mai multe exemple. În interpretare este suficient să se observe cele două noţiuni principale: rătăcirea şi dificultatea de a ieşi, în cazul în care nu este eliminat pricipalul obstacol (simbolizat de figura "monstrului" ce nu este întotdeauna prezent în vis). Labirintul este o figură imaginată a reţelei de dificultăţi, situaţii încurcate, buclucuri şi complicaţii în care evoluează persoana care visează şi deseori - am remarcat acest fapt - multitudinea de idei contradictorii care o tulbură. Indiferent de soluţia pe care o întrevede, fără a se hotărî să acţioneze însă, subiectul are impresia că se învârteşte într-un cerc vicios, revenind mereu de unde a plecat. Orice evoluţie este pentru moment compromisă. Şi totuşi, imaginea comportă şi un sfat judicios: fiecare trebuie să-şi repereze obstacolul fundamental (vezi cuvântul OBSTACOL) şi să-I înfrunte. Arborele şi labirintul "M-am pierdut în trunchiul unui copac bătrân a cărui structură este un imens labirint. Nu reuşesc să ies." Copacul şi trunchiul evocă în acest caz o înrădăcinare familială complicată - şi deci o situaţie de neînţeles. De ce oare această tânără de 28 de ani trăieşte senzaţia că s-a rătăcit şi că nu află o ieşire în problema care o frământă? Povestea vieţii ei ne oferă răspunsul. "Piedica fundamentală" este sterilitatea. A avut un avort spontan şi din această pricină rudele prin alianţă o resping. Ea se simte bătrână. Şi la fel de inutilă ca un buştean. Un adevărat labirint "Deseori mă visez într-un labirint. Dau de un zid, apoi observ nişte trepte pe care urc sau cobor ca să ajung într-o casă murdară în subteran. Apa mocirloasă mă împiedică să trec." Aici labirintul subliniază deopotrivă rătăcirea şi evoluţia dorită, cu tot felul de obstacole. Ceea ce iese în evidenţă este murdăria. Persoana (68 de ani) a trăit o experienţă şocantă. Soţul ei a înşelat-o, întinând astfel tot ceea ce a considerat ea ca puritate morală. Nu vrea să-I mai ierte. După modelul creierului Încurcătura labirintică evocă circumvoluţiunile creierului, pe cele ale urechii interne şi forma anumitor scoici. Termenul implică ideea replierii în sine, a unei îndreptări spre centru. De aici posibilitatea de a interpreta un vis cu labirint ca o căutare a centrului vieţii noastre sau ca o invitaţie de a ne asculta vocea interioară.
 
Pizzerii
Taxiuri

Copyright © 2004-2008 Vise.ro. Toate drepturile rezervate.
Design by Webmedia. Solutie BCD. CSS Level 3 & XHTML valid.
Pagina principala | Dictionar vise | Cautare vise | Ajutor pentru cautare | Sitemap | Contact