Literele
Dacă cercetăm literele luate una cîte una, vocalele înseamnă spaime şi tulburări; semivocalele - desigur, nu lipsă de lucru, dar tot spaime; consoanele - nici spaime, nici activitate. Luată separat, litera p trebuie interpretată după numărul pe care îl semnifică (100). Văzută astfel, e de bine pentru cine se lansează într-o afacere, din cauza isopsefiei : căci "noroc" face numărul 100 e de bine şi pentru cine aşteaptă oameni veniţi din străinătate: căci "veste" face, de asemenea, 100. Iar pentru cei ce se întreabă dacă trebuie să călătorească pe jos sau cu corabia, litera îi sfătuieşte "pe jos": căci şi acesta e isopsef cu 100. Iar pe cei care se întreabă dacă oricum trebuie să plece, asta îi sfătuieşte să rămînă pe loc: căci "rămîi" face 100. Şi asta îi pune în lanţuri pe răufăcători: căci "piedici" face 100. În schimb, 100 este de bine pentru păstori şi crescătorii de cai: căci "du la păscut !". este 100.