Lupta
Să lupţi cu una dintre rude sau cu un prieten anunţă ceartă şi rivalitate cu aceştia. Dacă e vorba de persoane aflate în conflict, oricare ar fi luptătorul căruia îi aparţine victoria în vis, el este cel care o va obţine a doua zi, afară de cazul cînd disputa se referă la o bucată de pămînt: într-adevăr, în asemenea certuri e de preferat să cazi, cu condiţia să nu fii răpus de dedesubt, căci terenul îi aparţine celui care atinge pămîntul. Cunosc pe cineva care a visat că se lupta şi că şi-a răpus adversarul răsucindu-1 o dată, cum se spune, cu două degete. Or, acestuia i s-a întîmplat să cîştige un proces, pentru că a pus mîna pe nişte documente scrise de adversarul lui. Să lupţi cu cineva care nu-ţi este cunoscut aduce primejdii provocate de boli: căci poziţia în care luptătorul vrea să-şi pună adversarul este şi poziţia în care boala vrea să-I pună pe cel bolnav, adică la pămînt. Celui care a căzut îi este sortită moartea, iar învingătorului - salvarea. În plus, pentru un adult nu e deloc de bine să se lupte cu un copil. În cazul cînd copilul este răpus, va înmormînta pe cineva; dacă e învins de copil, în afară de zădărnicia efortului, va îndura batjocură şi boală: batjocură prin chiar rezultatul luptei, boală pentru că e mai prejos decît un trup mai plăpînd. În schimb, pentru un copil e de bine să învingă în luptă un adult: căci va ajunge la mari realizări, împotriva aşteptării. Dar nu e de bine pentru un copil atlet: căci arată neadmiterea în categoria copiilor. Să lupţi cu un mort înseamnă boală sau ceartă cu unul dintre urmaşii sau moştenitorii unui mort. Cu toate acestea, întotdeauna este mai bine să-ţi răpui adversarul.