LUMINA, INTUNERIC
Tema centrala a religiilor si a mitologiilor, lumina evoca aspectul creator si civilizator. Ea este prima creatie, elementul primordial stabilit si manifestat. Intrucat aparitia luminii organizeaza lumea, absenta ei aduce cu sine moartea. Nici o forma de viata nu este posibila fara lumina. Stingerea luminii marcheaza sfarsitul evolutiei, moartea definitive sau ca trecere. De asemenea, in vis, a stinge lampa, radioul, televizorul sau orice alt obiect echivaleaza cu o retragere sau un abandon simbolic, cu interiorizarea, cu intrarea in sine pana in tenebrele eului. In simbolistica perechilor de termini contradictorii, dar complementari, lumina se opune tenebrelor, obscuritatii, neantului. Ea constituie revelarea acestora si, in interactiunea fortelor, ea este, la randul ei, revelata de acestia. Lumina interioara are aceeasi semnificatie. Ea ridica valul obscuritatii si permite accesul la intelegere, adevar si cunoastere. Este vectorul iluminaii. In aceasta masura, tot ceea ce produce lumina evoca evolutia spirituala – incepand cu soarele si focul, dar si lumanarile, lampile, lanternele, tortele etc. In plan analitic, lumina reprezinta constientizarea, adica emergenta continuturilor inconstiente si intelegerea profunzimilor eului pe care se bazeaza cunoasterea de sine. Insa, daca lumina este prea puternica, daca orbeste, ea traduce accesul brutal si violent la adevar, adica revelatia neasteptata a unui secret ori a unui fapt. Orbirea poate insemna, de asemenea, refuzul de a recunoaste un adevar, activarea unei atitudini de negare, defensive. Fasciculul lampii sau al tortei permite concentrarea si orientarea luminii, fiind o dovada a adevarului (energia pozitiva in slujba binelui) ce invinge tenebrele (energia negativa in slujba raului).