INGROŞA/INGRAŞA (A)
Îngroşarea este un artificiu al visului prin care accentuează ce doreşte să pricepem. La adulţi, am întâlnit vise unde subiectul se vede el însuşi pe cale să se îngraşe; dar şi că animalele din jurul lui capătă dimensiuni impozante este destul de frecvent. În acest caz trebuie studiat simbolismul animalului despre care este vorba. Unele instrumente (lupă, binoclu, lunetă astronomică) care apropie imaginea îndepărtată, făcând-o mai mare, aparţin aceluiaşi simbolism al îngroşării: cel în cauză este impulsionat să privească mai de aproape!
Am devenit enormă
"Visez că am devenit enormă. Am o haină de pluş şi nu vreau ca iubitul meu să mă vadă aşa." Contrar celor ce am putea crede mai întâi de toate, visul nu traduce îngrijorarea de a deveni grasă (nici gravidă). EI dezvăluie doar disproporţia considerabilă între cele două componente psihice ale persoanei care visează, latura "masculină" şi "feminină" (despre aceste noţiuni, vezi Introducerea). În viaţa reală, această femeie accentuează latura infantilă (pluşul sugerând ursuleţul), ea acţionează ca o femeie-copil, nesimţindu-se în largul ei, aproape incapabilă să se suporte ca un adult.
În visele copiilor
Trecând în revistă temele fundamentale din visele copiilor, Patricia Garfield citează printre acestea "lucrurile care se îngroaşă". "Nu fiţi surprinşi, spune ea, dacă băieţelul vă povesteşte vise care par să aibă legătură cu o erecţie. În opinia lui Piaget, băieţii tineri au deseori un astfel de vis." Piaget citează într-adevăr visul unui băiat de 6 ani care timp de mai multe luni a visat cum o păstaie de fasole se îngroaşă în lighean până devine enormă. Patricia Garfield sfătuieşte să nu atribuim semnificaţii simbolice complicate acestui tip de vis de origine fiziologică normală.