INCINERA (A)
Incinerarea se foloseşte în două situaţii: cadavre sau gunoaie. În ambele cazuri este vorba de ardere pentru a le face să dispară. Aici, simbolismul focului este distrugător. A visa că se incinerează gunoaie este o invitaţie clară pentru a Suprima din viaţa noastră elemente devenite inutile, ba chiar nocive. A visa că se incinerează un cadavru este de asemenea o invitaţie la o schimbare profundă a personalităţii. Trebuie, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel, ca "omul vechi" să moară pentru ca să se nască omul nou.
La crematoriu
"Asist la incinerarea unui defunct, foarte bine îmbrăcat. EI este ars, apoi se redeschide uşa: mare a fost surpriza când am văzut corpul bărbatului (pe care nu-I cunoşteam), ars, dar ridicându-se în întregime! Cioclii mi-au spus că e normal. Atunci mortul a scos din pieptul lui un fel de cutie muzicală rugându-ne din priviri să aşezăm acest obiect împreună cu el, apoi se întinde din nou şi devine cenuşă. Cioclii o mătură pentru a o pune într-o urnă, dar cutia muzicală nu intră. Se ia atunci hotărârea să fie demontată pentru a i se conserva mecanismul principal. " Visul poate fi considerat iniţiatic, întrucât cea care a visat primeşte o noţiune de metafizică, ceea ce îi va transforma total viaţa. Visul subliniază că aparenţa, simbolizată aici prin învelişul carnal şi veşminte, nu are nici o importanţă. Esenţialul este "mecanismul principal" care o animă, cu alte cuvinte, sufletul, mica lui muzicuţă. ar, se ştie, sufletul este nemuritor. Visul o îndeamnă pe femeia în cauză să se preocupe mai atent de fiinţa ei interioară, aruncând deoparte tot ce este superficial şi poate sfârşi în cenuşă.