IEPURE DE CASA
Numai descoperind faptul că există o maladie numită "Iapinism", am avut confirmarea interpretării anumitor vise cu iepuri. Am remarcat faptul că acest animal apare la femeile care au probleme de fecunditate, fie că au fost şi sunt Încă prea fecunde (şi se tem să aibă prea multi copii), fie că mama lor a avut această temere. Or, excesiva capacitate de a rămâne însărcinată şi de a naşte copii este în strânsă legătură cu marea putere de reproducere a iepurilor. Majoritatea femeilor care visează iepuri au născut şase până la opt, ba chiar zece copii, sau proveneau ele însele dintr-o familie de 10 sau 14 copii şi această situaţie le-a făcut să sufere din diverse motive (familii sărace, dificultăţi relaţionale). Ceea ce nu înseamnă că toate mamele de familii numeroase visează iepuri. Unele resimt aceasta ca pe o fericire, altele ca un iad zilnic, şi am În acest caz mai multe mărturii.
Iepurele devorator
"Soţul meu îşi scoate capul în afara patului: este înghiţit de un iepure enorm care a ieşit dintr-o gaură din planşeu." Decorul Iasă să se înţeleagă o problemă de ordin conjugal: acest iepure monstruos simbolizează frica persoanei care a visat, de 42 de ani, şi mamă a opt copii. Nefolosind anticoncepţionale, fiecare relatie sexuală reprezintă un risc. Pe de altă parte, a avut mai multe avorturi, unele involuntare, alteori, mai mult sau mai putin provocate.
Asocieri de idei
Un vis cu iepuri poate primi şi o altă semnificatie, căci, în funcţie de experienta fiecăruia, animalul sugerează tandreţe ("iepuraşul meu" - reprezentând în acest sens copiii) sau sexualitate ("blănită de iepuroi").
Iepurele lui Alice
Dacă există un iepure simpatic, apoi este cel care o conduce pe Alice în Ţara minunilor! Eficace pentru a stârni imaginatia şi a intra într-o altă lume. Din punct de vedere simbolic, iepurele ar fi un fel de ghid care deschide uşile şi, în lumea visului, poarta inconştientului şi a minunilor lui.