GREVA
Pe vremuri, muncitorii care nu aveau de lucru se reuneau la Paris, în Place de Greve (mergând de la Primărie până pe malurile Senei). Aşa a luat naştere cuvântul "grevă" cu sensul de încetare a lucrului în semn de revendicare. În vis, greva poate fi vizualizată ca o întindere de nisip (zona de graniţă dintre conştient şi inconştient); Place de Greve reaminteşte GHILOTINA (vezi acest cuvânt): aici cădeau capetele (şi deci, simbolic vorbind, capacitatea de a judeca corect); oprirea activităţii atât timp cât nu se va obţine un acord ... Dumneavoastră vă rămâne să ştiţi care este domeniul În care protestaţi şi doriţi acest acord. În acest sens, a visa că facem grevă indică nevoia de exprimare. Situaţia a durat destul, iată a venit timpul să ne facem auziţi. Poate fi vorba de un conflict profesional, personal, afectiv sau familial.
Conducătorii de grevă
"Mă aflu într-un sat mic unde o furtună puternică riscă să înghită totul. La gară, e lume multă şi numeroase trenuri, dar mecanicii şi conductorii sunt în grevă. Nimeni nu poate trece: ei ne împiedică." Furtuna arată că această persoană (45 de ani) traversează o perioadă tulbure: locul de muncă ameninţat şi un divorţ pe rol. Gara indică în schimb dorinţa ei de a începe o nouă viaţă, dar este împiedicată de elemente care au încetat activitatea. E vorba de "lucrarea asupra propriei persoane". Ele reprezintă laturile psihologiei sale care îi frânează evoluţia, cu precădere un caracter autoritar care nu admite contradicţia şi face dificile relaţiile cu ceilalţi.