FORTA
În unele relatări care mi-au fost trimise, subecţii fac aluzie la "o forţă malefică" care îi împinge sau îi atrage, în ciuda rezistenţei pe care o opun. Această forţă negativă simbolizează un impuls pe care cel în cauză nu îI poate controla. "Sunt în afara casei. Observ o femeie care este atrasă înăuntru de o forţă periculoasă. Mă străduiesc să o scot afară. " Femeia reprezintă o latură a celei ce a visat şi care mărturiseşte: "În afară (în relaţiile profesionale), mă simt în largul meu, dar refuz să tulbur ceea ce se află în mine, căci am mult prea multe amintiri urâte."
Forţa pozitivă
Pentru a ilustra latura pozitivă a Forţei, Arcana XI a Tarotului reprezintă o fecioară ce domină un leu, cu alte cuvinte o virtute (forţa interioară) stăpânind instinctele. În lucrarea Taratul, Sylvie Simon o descrie astfel: "Fără nici un efort, fecioara ţine deschisă larg gura leului, arma ei fiind iubirea, capabilă de a învinge orice: este victoria spiritului asupra materiei. Departe de a fi un colos, ea este fecioara, forţa spirituală, simbol al purităţii morale ... Forţa nu este înarmată, ea nu dispune decât de braţele şi de puterea ei non-violentă." Şi autoarea acestei minunate cărţi, ilustrată cu diferite taroturi istorice, concluzionează: "Această arcană ne sugerează folosirea inteligentă a acestei forţe, înţelepciunea care o domesticeşte prin blândeţe, absoluta stăpânire de sine şi a altora, victoria fără tăgadă."