Despre excremente
După cultivarea ogorului, ar fi nimerit să vorbesc despre excremente. Baliga de vacă nu e de folos decît pentru cultivatori, la fel băligarul de cal şi orice alt soi de excremente de animale, în afara celor umane; dar pentru ceilalţi semnifică nemulţumiri şi pagube, iar dacă fecalele vă murdăresc, chiar boală. De asemenea, s-a observat că sînt de folos şi pentru cei ce lucrează în murdărie. Cît priveşte excrementele umane, dacă se văd în cantitate mare, indică multe rele diferite. Lucrurile stau în felul următor. Dacă se văd pe un drum de acces, în agora sau în orice loc public, asta împiedică folosirea locurilor unde, eventual, se găseşte murdăria; adeseori împiedică înaintarea - astfel, s-a întîmplat uneori ca aceia care nu s-au supus visului să încerce grave pericole pe propria piele. Nu va fi decît de rău, de asemenea, să fii murdărit de un val de excremente omeneşti curgînd în cantitate mare dintr-un loc. Am cunoscut totuşi pe cineva care a visat că un tovarăş şi cunoscut bogat, prieten al său, i s-a uşurat pe cap: i-a succedat şi a devenit moştenitorul lui. În schimb, un altul a visat că fusese murdărit cu excremente de una dintre cunoştinţele sale, un om sărac: a suferit din partea lui mari pagube şi o mare ruşine. Exista, de fapt, o afinitate cu visele că omul bogat şi-a atribuit bunurile celui care a avut visul respectiv şi că omul sărac, care nu avea nimic de lăsat, l-a dispreţuit pe cel ce a visat asta şi l-a acoperit de ruşine. De visează cineva că se murdăreşte el însuşi pe picioare atunci cînd se uşurează, va fi motiv de mari rele pentru el şi, în plus, va cădea la pat. Este de asemenea de rău să faci în pat: prevesteşte boală lungă, fiindcă doar cei ce nu se pot ridica şi cei ce-şi aşteaptă sfirşitul fac în pat. Acest vis vesteşte adeseori despărţire de soţie sau de amantă , pentru că s-a murdărit culcuşul. A-ţi face nevoile pe jos în casa în care locuieşti arată că nu te vei mai folosi de acea casă: căci absolut nimeni nu zăboveşte în locuri murdare. Cel mai periculos şi mai îngrozitor ar fi să-ţi faci nevoile în templul unui zeu, în agora, pe un drum de acces sau la baie: căci asta prezice mînia zeilor şi mare nenorocire şi o pedeapsă neobişnuită - în plus, scoate la lumină lucrurile ascunse; adeseori, acest vis creează şi aversiune faţă de cel care l-a avut. În schimb, a-ţi face nevoile aşezat pe locul special pentru "uşurare" sau pe scaunul solid al latrinei şi a evacua o mare cantitate de fecale e de bine pentru toţi:- înseamnă, într-adevăr, mare uşurare de griji şi de orice supărare, căci trupul devine foarte uşor după evacuare. E de bine şi pentru o călătorie sau pentru întoarcerea din călătorie, din cauza numelui. În ce mă priveşte, am observat că a-ţi face nevoile pe un mal, pe un drum, într-o cameră, într-un rîu sau într-o baltă este favorabil şi are aceeaşi semnificaţie cu visul că-ţi faci nevoile într-o latrină. Acest mod de împlinire a visului este corect şi rezonabil: căci, pe de o parte, locurile respective nu sînt murdărite de cel ce-şi face nevoile, iar pe de altă parte, îi asigură modalitatea de a se uşura fără să se ruşineze. După acest capitol voi vorbi despre rîuri, izvoare, ape stătătoare şi fintîni.