Dictionar de vise, Semnificatia viselor, interpretare vise

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Ajutor
Pagina principala | Blog | Contact

DISPUTA

Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Visul în care subiectul se vede certându-se cu cineva este foarte frecvent şi e posibil să nu fie decât o simplă transpunere a realităţii. Dar, în mod curios, disputa se exercită uneori împotriva unei persoane cu care în realitate se înţelege destul de bine (fratele sau sora, de exemplu). Numai că celălalt personaj nu este decât o imagine chiar a celui ce visează, semnul unui conflict interior. Oare disputa din vis autorizează ea o "defulare" pentru că, în sfârşit, putem spune sau face ce nu îndrăznim în realitate? Fără îndoială. "În toate visele mele mă cert cu membrii familiei. Fratele meu este îmbrăcat ca în timpul zilei şi rămâne impasibil. Mama nu încetează cu reproşurile la adresa mea şi îi răspund furioasă." În cazul de faţă, visul reflectă situaţia de fapt: mama este poate autoritară, fratele se supune şi o şterge în linişte, iar femeia, care are totuşi 42 de ani şi o meserie ce-i impune responsabilitate (este infirmieră) şi unde a făcut dovadă de autonomie şi spirit de decizie, a ales să nu o contrazică niciodată, să nu ridice vocea ...
 
Pizzerii
Taxiuri

Copyright © 2004-2008 Vise.ro. Toate drepturile rezervate.
Design by Webmedia. Solutie BCD. CSS Level 3 & XHTML valid.
Pagina principala | Dictionar vise | Cautare vise | Ajutor pentru cautare | Sitemap | Contact