CORIDOR
Am întâlnit în vise mult mai multe coridoare strâmte, întunecate, fără ieşire, decât unele largi, bine luminate, uşor de circulat... Am specificat de asemenea o similitudine între visele cu coridoare şi povestirile celor "scăpaţi" din moarte (experienţele morţii iminente [Near Death Experiences] relatate de Moody, printre alţii). Cred că între culoarul vieţii, colul uterin, pe care bebeluşul îl traversează în mod dureros, uneori, şi culoarul vizualizat de cei ce vor muri există o apropiere posibilă. Mai multe mărturii mi-au întărit această convingere: visele cu culoare sufocante sunt în relaţie directă cu o naştere dificilă. Un culoar imens
"Mă aflu în mijlocul unui culoar imens mărginit de cercuri gigantice. Văd capătul drumului foarte, foarte departe şi mă cuprinde o ameţeală. Aud o voce care spune: e prea devreme, sau e prea târziu, şi mor."
Această femeie de 28 de ani a născut cu ajutorul forcepsului şi viaţa i-a fost pusă în pericol. Dar nu toate visele cu coridoare pot fi interpretate astfel. Un culoar, fără o posibilă scăpare, o trecere strâmtă şi dificilă arată cât de mult se simte subiectul prizonier în viaţa lui cotidiană şi în structura lui psihică.