Despre curăţirea şi ungerea feţei
Nici să-ţi cureţi faţa, nici să ţi-o ungi nu e de bine: acest vis spune că cine a visat asta nu e fără greşeală. Tînărul din Paphos a visat că şi-a uns faţa, ca femeile, apoi a luat loc în teatru. A fost prins în flagrant delict de adulter şi s-a acoperit de ruşine. Tot ce este bun pentru o anume întrebuinţare nu e bun dacă e folosit în alt scop. Negustorul din Creta a visat că îşi spală faţa cu vin. Unul dintre experţii în onirocritică i-a spus : "Vei avea foloase de pe urma vinului şi te vei spăla de datorii". Totuşi n-a fost aşa, ci vinul i s-a stricat: căci apa care slujeşte la spălat nu se poate bea şi, de altminteri, nu e bună la nimic.