Capra
Caprele, nici albe, nici negre, nu sînt de bine, fiind întotdeauna de rău - cele albe mai puţin, cele negre mai mult -, mai cu seamă pentru cei care navighează. Căci, în vorbirea obişnuită, numim "capre" valurile puternice, iar în legătură cu vîntul violent, poetul spune: „vîjîitor se înviforă aprig” iar marea cea mai de temut se numeşte "Marea Egee". Caprele nici nu contribuie la înfiriparea căsătoriilor, a prieteniilor, asociaţiilor, nici nu le păstrează, atunci cînd există: căci aceste animale nu se adună în turme, ci pasc departe una de alta, pe buza prăpăstiilor şi pe stînci şi-şi atrag necazuri nu numai pentru ele, ci-i dau de lucru şi căprarului. De aici şi faptul că poetul numeşte "larg răspîndite, răvăşite" turmele de capre cînd zice: "Cum răvăşitele turme de capre pe dealuri căprarii repede şi le despart, în amestec fiind la păşune". Şi "totdeauna e bună păşunea pentru capre" "care hrănesc băieţi,,. Dar despre cai s-a vorbit în expunerea privind întrecerea. A existat un onirocrit care i-a tălmăcit viziune a onirică unuia ce a visat că era călare pe un berbec şi că a căzut de pe acesta în partea din faţă şi căruia, logodit fiind şi avînd de gînd să se căsătorească chiar în acele zile, i-a prezis: soţia ta se va destrăbăla şi, cum se spune de obicei, îţi va pune coarne. Şi aşa s-a întîmplat. Din cauza prevestirii nunta n-a mai avut loc şi, în sfirşit, abia după multă vreme, convins de prieteni, s-a căsătorit chiar cu aceea care-i fusese înainte logodnică. Dar, de teama celor visate, îşi păzea soţia şi se îngrijea să fie în deplină siguranţă. Iar aceea, după ce a mai trăit timp de un an, şi-a sfîrşit viaţa fără să i se poată reproşa ceva. Iar bărbatul şi-a luat altă soţie şi, cînd a socotit că ameninţările visului au rămas în urmă, a dat de necaz: căci aceea a ajuns să alunece pînă la cea din urmă dintre desfrînări.>