(A) CADEA, CADERE
Pentru ca este vorba, pentru inconstient, tot de o reproducere a caderii originare, faptul de a cadea provoaca anxietate si sentimentul de vinovatie. Consecinta pacatului reprezinta in numeroase religii pierderea starii ideale (Eden, Varsta de Aur), asimilata cu o cadere. Astfel, cand omul cade, fie si in sensul fizic al cuvantului, ii este intotdeauna rusine si, chiar si atunci cand caderea il face sa rada, este un ras “nervos” si deci defensive. Caderea reprezinta prin o urmare o destituire. Ea este implicit legata de privirea celorlalti si este generatoare de umilinte. De altfel, mai putin caderea in sine inspira suferinta, cat rana narcisista pe care o produce. Prin cadere, omul isi pierde controlul si se supune. Prin aceasta, caderea este angoasanta (angoasa simbolizata de vertij – ceea ce reiese din visele recurente cu caderi nesfarsite sau din teama de avion, frica de prabusire fiind legata de ipsa de control al calatorului asupra motorului). Confirmand toate aceste semnificatii, scenariul caderii apare frecvent in cosmaruri sau in visele urate. A cadea inseamna a se afunda, a cobora, a fi diminuat, mai ales in ochii celorlalti. Caderea se asociaza, in plan incosntient, cu decaderea si degenerescenta. A cadea nu este doar ceva periculos si amenintator, ci mai ales motiv de excludere, de respingere si dispret. La toate aceste notiuni este asociata angoasa de a nu putea sau de a nu mai putea sa ne ridicam. Caderea pare intotdeauna definitiva (precum in visul in care cadem la nesfarsit) si isi extrage toata puterea chiar din aceasta amenintare cu eternitatea.