A căra pe cineva din Hades şi, în general, a căra
A-l căra în spinare pe unul dintre demonii din infern, pe însuşi Pluton, Cerberul sau pe oricare altul dintre locuitorii Hadesului înseamnă, dacă cine are un astfel de vis este un răufăcător, că-şi poartă crucea: căci crucea are asemănare cu moartea, iar cel care trebuie să fie ţintuit pe cruce o cară mai întîi în spinare. În schimb, dacă nu este un răufăcător, înseamnă că duce în spinare un şarpe veninos, iar dacă visează că este copleşit de greutatea lui - că e muşcat şi moare; dacă nu cade sub greutatea lui, pentru că l-a simţit, înseamnă că va arunca fiara şi nu va muri. Să cari în spinare un om viu e mai de bine decît să fii cărat de acesta, în măsura în care e mai bine să poţi da ajutor altuia decît să ai nevoie de ajutorul şi asistenţa cuiva. Căci cine cară are asemănare cu un sprijin şi un binefăcător, iar cel cărat - cu unul care este obiectul unei binefaceri. Aşadar, în măsura în care cel ce cară are mai puţină vigoare, de pildă femeia ori copilul, în aceeaşi măsură este mai rău pentru cel cărat: căci va trebui să ceară ajutor unor oameni cu mai puţină putere şi mai puţin capabili să se apere. Numai pentru sclav e de bine să fie cărat de stăpînul lui, iar pentru cel foarte sărac - de un bogat: aceştia vor primi, într-adevăr, mari ajutoare din partea celor care-i cară.